2016 VINE CU VESTI PROASTE PENTRU SECTORUL CONSTRUCTIILOR

CAUTĂ OFERTE
Alege zona
ID ofertă
palladium residence
ADAUGA ANUNTUL TAU

Introduceţi cererea sau oferta dumneavoastră în acest formular, şi în cel mai scurt timp, un reprezentant al companiei noastre vă va contacta pentru a stabili o întâlnire.

Detalii
CALCULATOR DE TAXE
Preț
Taxele notariale calculate sunt cele minime impuse de Camera Notarilor Publici.
VILA SOS. OLTENITEI
SUPER OFERTA SUPER OFERTA

Vila tip duplex, regim de inaltime P + 1 + M, suprafata utila 120 mp, 120 mp teren, living, debara,bucatarie, 3 dormitoare, 2 bai, mansarda. Placa si scara din beton peste etaj.Locuinta se vinde complet finisata cu gresie, faianta, parchet, usi, tamplarie pvc cu geamuri termopan, centrala termica, calorifere, obiecte sanitare in bai, instalatii electrice, bransamente si contorizari individuale la toate utilitatile orasului, loc de parcare. Asiguram asistenta gratuita la intocmireadosarului bancar si la obtinerea creditului. Comision 0%.

Detalii

În domeniul construcţiilor, începutul de an este unul anevoios. Primul trimestru al lui 2016 se anunţă a fi unul letargic, fără contracte şi comenzi, fără producţie şi cu o scădere a numărului de angajaţi din industrie. Cu toate acestea, nu se anunţă ieftiniri. Constructorii ţin la preţ, justificând cu faptul că lucrează oricum la marje infime de profit.

Primele trei luni sunt adesea luni de vacanţă pentru cei care lucrează în industrie. Proiectele sunt rare şi de mică amploare, iar vremea adesea nu permite ridicarea unei construcţii la standarde de performanţă. Tocmai de aceea, pentru primul trimestru al anului 2016 se anunţă o scădere a volumului construcţiilor, precum şi al stocului de contracte şi comenzi cu aproximativ 30%. În acest context, este inevitabil ca numărul angajaţilor să scadă.

Când nu ai proiecte, o bună parte din echipă rămâne acasă, în aşteptarea unei perioade mai aglomerate. Fiecare şef de echipă îşi alege doar câţiva oameni cu care să lucreze, nu poţi să mobilizezi întreaga forţă de muncă pentru că nu poţi să îi plăteşti”, explică pentru IMOPEDIA.ro Sorin Traicu, manager Archiconstruct.

Într-un context economic stabil, ieftinirile din construcţii nu sunt posibile nici măcar temporar

Preţurile, în schimb, rămân neschimbate. Pe de o parte pentru că în industrie se ştie că această perioadă de stagnare este trecătoare, pe de altă parte pentru că în domeniul industriei, comerţului şi serviciilor preţurile au rămas neschimbate. Astfel, domeniul construcţiilor nu este decât o piesă dintr-un angrenaj care dictează mersul lucrurilor.

În industria prelucrătoare, se anunţă o producţie stabilă, ba chiar şi o creştere mică. În privinţa materialelor de construcţii, vânzările merg oricând. În comerţul de specialitate, la fel. Proiecte mici, de renovare, făcute adesea de proprietari, sunt suficient de multe pentru a susţine stabilitatea, iar preţurile nu scad la primul semn de stagnare a unui segment influenţat oricum de sezonalitate”, explică pentru IMOPEDIA.ro ing. constructor Marian Pintilie, administrator Magran Construcţii.

În domeniile conexe construcţiilor, se fac în continuare angajări, într-un ritm susţinut

De altfel, angajatorii din toate industriile vor continua angajările în acelaşi ritm de anul trecut chiar şi în primul trimestru al acestui an, indiferent de tipul companiei. Cele mai încurajatoare semnale vin totuşi de la managerii companiilor mari, cu peste 250 de angajaţi, în timp ce managerii comapniilor mici, cu mai puţin de 10 angajaţi, sunt cei mai prudenţi.

Atunci când companiile mari trimit semnale pozitive, de încredere în piaţă, atunci apar cele mai multe locuri de muncă. Acest demers este absolut necesar pentru România, dat fiind faptul că impulsionează reţinerea talentelor. Cu toate acestea, este bine de ştiut că, în perioada post-criză, companiile îşi ajustează rapid planurile de angajare, atât în plus cât şi în minus, ca răspuns în faţa unui mediu schimbător”, arată un raport Manpower.

Cele mai dinamice oraşe, din punct de vedere al angajărilor, sunt cele situate în Centrul şi zona de Nord-Vest a ţării, aceşti angajatori fiind cei mai optimişti, pentru al doilea trimestru consecutiv. La sfârşitul anului trecut s-a atins cea mai rapidă creştere a salariilor de după 2008, cu vârful în luna octombrie. Creşterile de salarii din sistemul bugetar le-au întrecut de două ori pe cele din mediul privat şi este de aşteptat ca această tendinţă să rămână neschimbată, pe termen scurt şi mediu. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.871 lei în luna octombrie, cu 166 de lei mai mare decât în octombrie 2014. Acest avans a condus la ipoteza unei supraîncălziri a economiei, ridicând mai multe îngrijorări pentru perioada următoare.

Formular de contact
Câmpurile marcate cu " * " sunt obligatorii
^ Inapoi sus